M-am trezit de dimineata cu un sunet destul de neplacut: ploaia batea in pervazul de tabla. Mi-am zis in sinea mea ca azi o sa fie o zi tocmai buna pentru numarat muncitori la licenta si pentru desenat macarale! Dar m-am gandit ca daca se opreste putin ploaia sa ma duc sa-mi vizitez catelul, la o casa din Andrei Muresanu. Si bine am facut ca m-am dus…
La intoarcere s-a intamplat momentul de contemplare. Acea secunda care m-a furat din realitate si care inca ma tine departe, in alta lume. O lume cu o… casa! Dar ce casa! Nimic modern, nimic nou, nimic din ce ar putea un arhitect contemporan sa aprecieze, ci doar o casa simpla care mi-a incantat privirile vreme de vreo 10 minute. Simteam ca nu ma pot desprinde sa plec din fata ei. Intotdeauna am apreciat casele vechi, bine ingrijite dar niciodata nu m-au fascinat si nici nu m-am imaginat cumparandu-mi o asemenea casa. De asemenea, pana acum n-am mai remarcat casa de azi… Poate ca datile trecute cand am trecut prin fata ei nu avea nici iedera inverzita si nici trandafirii infloriti.
E o casa clasica, cu o portiune mai rotunjita cu un geam ce se vrea a fi “mare”, cel mai mare cred din toata casa. Ar fi interesant de vazut si in interior, desi cred ca e la fel de frumoasa. Are geamuri mici albe, “in patratele”, inconjurate de iedera. Cred ca se poate considera foarte bine o “casa verde”. 🙂 Treptele cred ca sunt cele originale, tocite de toti pasii care le-au vizitat si care duc la o usa de lemn, ce pare a fi ceva mai noua. Ploaia de dimineata s-a dovedit a fi o mana cereasca pentru iedera, care era in momentul meu de contemplatie, de un verde crud, aproape stralucitor. Gardul e din lemn, bineinteles, vechi, dar acoperit cu caprifoi inflorit. Si dincolo de gard, care nu este deloc inalt, am putut vedea o splendoare de gradina cu trandafiri. La o adiere a vantului, a fost usor ca simturile sa imi fie duse pana la extaz de adierea usoara si calduta a vantului, culorile tuturor florilor alaturi de mirosurile lor combinate si fosnetul frunzelor copacilor din jurul casei.
Am ramas acolo in fata casei ca un om care contempla un tablou si pe care acesta il impresioneaza profund: ii exprima toate dorintele despre viitor, amintirile despre copilarie si mai presus de toate, placerea momentului. Nu stiu cine locuieste in casa respectiva si nu stiu nici daca m-a vazut cum stateam cu o privire plina de admiratie in fata casei. Parea o casa scoasa din cartile postale englezesti, a unui scriitor batran. Nu stiu nici daca am reusit sa redau prea bine imaginea casei si cat de mult m-a impresionat, dar zilele viitoare voi incerca sa fac o poza, sa am la ce ma uita cand licenta, examenele sau orice alte lucruri lumesti imi dau prea multe batai de cap.
Whiteangel86's Weblog 